Cu baremul redus la jumătate, arbitrii români au la dispoziție doar 5 etape pentru a le demonstra șefilor din Liga I că nu e necesar să fie aduși „fluierași” străini. Presiunea pusă pe aceștia nu este văzută cu ochi buni chiar de toată lumea, patronul ceferist Arpad Paszkany considerând că astfel se vor produce o serie de evenimente nedorite la meciurile din retur.
„Mă tem că se vor întâmpla două lucruri după ultimele decizii luate în Comitetul Executiv în ceea ce privește arbitrajul. Mă gândesc că nu ai cum să pretinzi de la un arbitru să fie mai bun decât până acum dacă îi înjumătățești salariul. Eu nu vreau să mă gândesc că vor fi predispuși la șpăgi astfel, prefer să zic că poate își vor face alte afaceri și nu vor mai fi la fel de concentrați pe teren.
Apoi, faptul că li s-au dat 5 etape, timp în care dacă vor greși grav, vor fi aduși arbitri străini. Mi se pare că iarăși s-a greșit, pentru că foarte probabil unii vor încerca să nu supere patronii cluburilor mari și vor trage cu ei în meciurile cu echipele mai mici. Așa văd eu lucrurile”, a spus Paszkany la Fanatik Show, pe DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER